Privește prin norii de grea-nchipuire,
Și du-mă cu ei pe un soare,
Iar cearța din stoluri de minte
Să treacă prin lunca de vise;
S-aghațe din zbor cu aripi albastre
Nectar din noi doi, ambrozie din tine,
Și s-aducă apoi o undă de-argint
Pe lacul ce-i plin și pierdut în surdină.
Privește spre mine, azi sunt doar al tău,
Iar azi e etern, e singura viață
Ce-o am și ți-o dau, ce a fost și va fi.
Ești tu din unghere și colțuri de străzi,
Suntem noi pe o bancă sau zâmbind prin metrou,
E azi și esti tu, și eu, și noi doi.
E-ncleștarea din pleoape atunci când te-ating,
Și plansetul mut din suflet când pleci,
E primul tău da și eternul meu nu,
Și ochii ce-ți sunt ca săbii de raze,
E tristul sărut prelins tragic și-ascuns
Pe creștet și-adânc în suflet ce-l știi.
7.12.2015
”Iar noaptea nu va dormi, nu se va pierde, nu te va pierde. Pentru ca suntem oameni, pentru ca suntem energie. Noaptea nu doarme, degeaba mă îmbraci cu ea. Sufletul tău e lumina iar eu sunt oglinda, zambetul tau e eternul, iar eu sunt clipa. Prin zborul acesta de păsări albastre, te cuprind cu brațe bolnave, strain de oameni iar tu sti. Că e magic amorul din noi, iar ochii tăi cuprinsi parca de flacări, mă ard cu iubire în suflet, și tare-i târziu... iar tu taci, cu gandul la noi.”
